#IamPoison

Viața este despre momentele care-ți fură răsuflarea, ca primul fum dintr-o țigară, ca o clipă de surpriză sau de extaz. Ca inhalarea unui parfum care te duce acolo (galerie foto).

What’s your poison? Dacă m-ar întreba cineva, aș putea enumera lejer câteva vicii. Pe listă e și Poison Girl, o nouă aromă semnată Dior. Cumva, otrava e o pasiune veche. M-am îndrăgostit de Pure Poison în liceu și i-am fost loială multă vreme. Încă îl port câteodată, pentru că atunci când îl aleg e imposibil să nu mă întrebe cineva ce parfum folosesc. Nu știu exact care e reacția chimică, dacă ține de PH, feromoni sau altceva, dar are un efect special. De aceea am fost extrem de nerăbdătoare să văd cum e Poison Girl. Am descoperit o esență dulce-amăruie, așa, ca un buchet de amintiri florale, compus din acorduri de trandafir, portocale, vanilie, boabe de Tonka și lemn de santal. E fascinant! Dar, bineînțeles, părerea mea e subiectivă (ca orice părere, de altfel), așa că va trebui să-l adulmeci ca să mă crezi.

Deja îl purtam de două luni când am fost la o petrecere semnată Gaia cu tema Dior Poison Girl. Tocmai când aveam senzația că, la un party cu această temă, parfumul meu nu va stârni admirația, pe când stăteam la coadă să-mi iau haina de la garderobă s-a întâmplat ceva absolut incredibil. “Ce parfum porți?!”, mă întreabă o voce gravă, din spatele meu. Mi-a stat inima, pentru că nu eram deloc în gardă. Îl remarcasem dinainte, un tip înalt, cu o ținută impecabilă ce impunea un fel de prestanță chiar dacă nu îl cunoșteai. “Poison Girl. E party Dior, e parfumul serii și tema petrecerii”, i-am răspuns cu un aer nonșalant, după ce mi-am recăpătat suflarea, întrebându-mă cum de nu a văzut panoul de la intrare. Și cum de a reușit să mă simtă?! “Ah, pe mine m-au chemat niște amici și am ajuns târziu. Merci, prietena mea voia să știe și îi era jenă să intre în vorbă”, a completat el, puțin încurcat. Și mă gândeam că viața este despre momentele care-ți fură răsuflarea… și atât. Ca primul fum dintr-o țigară, ca un compliment surpriză, ca o clipă de mirare, de extaz, ca inhalarea unui parfum care te duce acolo. Unde vrei să fii.

Imaginea campaniei, modelul Camille Rowe, e un alt motiv să iubești Poison Girl. Probabil te vei întreba, coloana sonoră e Brodinski – Nobody Rules The Streets.

Iat-o pe Camille aici într-un clip realizat de Vogue, care explică diferențele dintre femeile din Paris și cele din New York. M-am identificat perfect cu pariziencele, mai puțin la ideea de selfie: dacă tot o faci, poți să ți-o și asumi!

kisss lavinia gogu

be the first to comment on this article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nine + eleven =