Am descoperit raiul pe Pământ, insula trestiei de zahăr, într-o dimineață innorată. Și acum, pe când beau un ceai de vanilie îndulcit cristale brune din trestie, îmi amintesc de prima cafea savurată în Mauritius. După un zbor de 15 ore, cu escala în Frankfurt inclusă, încă aveam chef să citesc, pentru că energia emisferei sudice te cuprinde de îndată ce inspiri aerul ușor sărat ce cuprinde acest tărâm. Iar cafeaua mi-a fost servită cu trei tipuri de zahăr (din zecile pe care le poți descoperi acolo).

De fapt, mă înviorasem puțin mai devreme, pentru că de îndată ce am ajuns la hotelul de cinci stele, am fost întâmpinată cu prosoape reci, aromate cu lemongrass (aroma de care m-am îndrăgostit acum ceva vreme, în Thailanda) să-mi răcoresc pielea, mâinile, sufletul… și parcă am uitat vicisitudine drumului lung, de deadline-uri, de dorințe sau de temeri.

Am senzația că mindfulness-ul e una dintre obsesiile epocii noastre. De fapt, a intrat deja de ceva vreme în vocabularul nostru de bază și se referă la valorificarea și glorificarea momentului prezent, nu doar la meditația de acest tip. Scopul e să nu te lași furat de trecut sau hipnotizat de vreun viitor mai mult sau mai puțin probabil, ci să trăiești clipa. Însă carpe diem e o misiune atât de firească atunci când spargi rutina zilelor trase la indigo pentru a te lăsa încântat, stimulat, vrăjit. Când admiri cristalul turcoaz al valurilor cum se fărâmițează cuminte și dispare în nisipul alb și fin; Când vezi cum Steaua Polară și Carul Mare se ivesc într-un petec complet neașteptat de cer; Când vegetația luxuriantă îți mângâie retina, iar parfumul de frangipani, mirosul; Când muntele vulcanic se împletește armonios cu Oceanul; Sau când auzi povești pe care nu le știai ieri… pur și simplu nu ai cum să nu fii absorbit de clipă.

Însă, dincolo de poezia insulei Mauritius care nu m-a cuprins doar pe mine, ci și pe milioane de iubitori de frumos și de Instagram. Sau pe Mark Twain, care zicea că “raiul a fost copiat după Mauritius”. Această insulă din Oceanul Indian îți poate oferi o vacanță completă, care te vindecă holistic. Nu este vorba doar despre plaje ravisante (cum se spune despre Maldive), doar despre diversitate culturală sau doar despre aventură, ori activități nautice (probabil știi la ce destinații populare mă refer). Nu. Mauritius, ca destinație, este un colț de rai all inclusive, unde îți poți potoli setea de aventură, de sublim, foamea de inedit, nevoia de deconectare, de conectare la sine sau la persoana iubită. Și, foarte important: îți poate hrăni curiozitatea, dar și pofta de dulce.

Am văzut insula Mauritius prin Eturia (o agenție de turism alături de care am descoperit și alte minuni ale lumii, precum Piramidele din Giza, pe Cristos Mântuitorul din Rio sau Machu Picchu). Și pentru că sunt foarte multe resurse de informare, aș vrea să pun accentul pe experiență în sine. Pe experiența emoțională, care te poate satisface indiferent că te definești ca intelectual, aventurier, explorator sau simplu turist. Pentru că odată ce se așterne timpul pe o amintire, rămâi doar cu ce ai simțit. Și poate fi suficient.

Ce trebuie să știi?

Pe parcursul descoperirii insulei, care este doar puțin mai mare decât Bucureștiul, observi aerul colonial în arhitectură, dar și în varietatea culturală. Mauritius era pustie până să fie descoperită mai întâi de arabi, apoi a fost abandonată. Apoi, a fost colonizată și botezată de olandezi, după Prințul Maurice de Orange (Mauritius e în latină), care au adus sclavi din teritoriile africane și au dus la extincție pasărea Dodo, iconică pentru insulă.

După ce a fost părăsită din nou, insula a fost colonizată de francezi o vreme , apoi de Imperiul Britanic, care a adăugat melanjului de sclavi oameni din India și China. Astfel, poporul creol e ca un mozaic de limbi, religii, bucătării și contraste. Comunicarea administrativă se face în limba engleză, cea din presă e în franceză, iar colocvial se vorbește creola – un fel de franceză simplistă. Și mi s-a părut foarte interesant că, deși toți mauritienii cu care am vorbit spuneau că se definesc ca mauritieni, indiferent că proveneau din Africa sau din Franța, comunitățile își conservă identitatea culturală.

Spre exemplu, o specialistă PR de la un hotel îmi povestea că, deși familia ei, cu rădăcini în Franța, e stabilită în Mauritius de zece generații, părinții ei se uită la televizor la M6, iar părinții soțului (britanici, foști coloniști) se uită la BBC – deci nu la posturi locale. Și am întrebat-o la ce se uită ea: “Ah, la posturi franțuzești, mais bien sûr!”.  Adevărul e că, deși sclavia a fost abolită în 1835, din câte am observat, în servicii lucrează mai mult persoane de origine africană, middle managementul e compus din indieni și chinezi, iar top managementul de francezi și englezi.

Ce poți să vizitezi?

Mauritius te surprinde la fiecare pas, dar cred că contrastul vizual preferat a fost cel dintre Oceanul Indian și muntele vulcanic Le Morne – Patrimoniu UNESCO. Aici s-a petrecut una dintre cele mai mari drame din istoria insulei, deoarece piscurile împădurite și peșterile au servit ca adăpost unor sclavi care evadaseră din lanțurile franțuzești. Iar când au văzut apropiindu-se un vas britanic care intenționa să îi anunțe de eliberarea lor, de frica morții în chinuri și tortură, aceștia s-au aruncat de pe stânci în speranța că vor sfârși liberi, în Ocean. Dar s-au prăbușit pe stânci. Le Morne e un simbol a luptei pentru idealuri universale precum libertatea sau rezistență împotriva opresiunii, evenimente care ne amintesc de trecutul sângeros al insulei. În present, aici poți să-ți exersezi și abilitățile de cățărător.

 Apoi, merită să vezi La Château de Labourdonnais, o casă care a servit ca reședință pentru familia Wiehe timp de 150 de ani – vizitarea acestui loc îți va lămuri multe dileme în legătură cu stilul de viață din vremuri coloniale, de la arhitectură la micile detalii care te teleportează în timp. Nu rata nici idilica Biserică cu acoperiş roşu de la Cap Malheureux (poate chiar cu prilejul căsătoriei?), este absolut fermecătoare și pare ideală pentru o ceremonie intimă.

Trebuie să vezi și Sir Seewoosagur Ramgoolam, prima grădină botanică din emisfera sudică, celebră pentru nuferii uriași. Însă dacă nu-I prinzi în floare, nu te întrista, oricum vei fi vrăjit de varietatea de plante exotice și de de toate acele nuanțe de verde.

Apropo de varietate cromatică, Pământul cu şapte culori este o zonă în partea de S-V a insulei cu dune pictate de natură culori diferite, de la roșu, la violet, albastru, roșu, maro, violet și  galben – nuanțe create prin melanjul lavei cu diverse minerale din sol… cenușă vulcanică, practic. Avertisment: tonurile pot varia, în funcție de momentul zilei, dar sincer, n-am văzut un fenomen mai fascinate de la Muntele Curcubeu încoace.

Tot în zonă, poți să vezi și cascada Chamarel, care se revarsă pe o lungime 100 de metri. Probabil îți va lua 20 de minute să o admire în toată splendoarea, însă vei petrece cel puțin o oră în Muzeul Ciudățeniilor din Chamarel unde te vei simți ca Alice în Țara Minunilor, proaspăt căzută în hăul mesmerizant. Sau, cel puțin, pozele tale de pe social media vor arăta așa.

Apoi, dacă ești amatoare de shopping sau dacă negocierea se numără printre pasiunile tale, îți recomand bazarul din Port-Louis, capitala Mauritiană, pentru mirodenii, perle de cultură ieftine, eșarfe de cașmir și bumbac de bună calitate. Pentru suveniruri, ceai de vanilie și rom, te poți opri la un supermarket.

Relaxare și aventură

Trestia de zahăr și turismul sunt principalii piloni ai economiei din Mauritius, deci nu e de mirare că sunt peste 200 de hoteluri, pentru toate toate gusturile (am scris despre hotelurile mele preferate pe elle.ro), de la locuri ideale pentru luna de miere, pentru familii, pentru persoanele interesate de sustenabilitate, de lux, de intimidate… practic, indiferent de cât de exigent ai fi în în preferințele tale, poți descoperi locul ideal printre multitudinea de oferte.

Important e să ajungi să te bucuri de un loc pe o plajă cu nisip fin, de unde să privești marea în zeci de nuanțe de albastru cu serenitate, adică fără frică de tsunami sau de rechini: totul, de la diversitatea paletei cromatice a Oceanului și până la protecția față de pericolele menționate se datorează recifului de corali. Și dacă tot nu sunt prădători, te poți bucura din plin de sporturi nautice. Aici poți face kitesurfing, schi nautic, snorkeling, scuba diving, sau te poți plimba cu o barcă cu fundul transparent să admiri viața marină sau să înoți cu delfinii.

Dacă ai gusturi burgheze, află că terenurile de golf sunt nelipsite din aproape niciun hotel, sau vor fi într-o locație apropiată. Iar spa-urile sunt absolute sublime, cu multe produse locale, dar și cu branduri de skincare de renume internațional – în Mauritius, luxul e la el acasă.

Apoi, în funcție de hotelul ales, te poți bucura în timpul sejurului ales de lecții de yoga, de meditație, de ateliere de sustenabilitate. Pe scurt, pot să-ți garantez că nu te vei plictisi deloc.

Ce  trebuie să guști

Culturi întinse de trestie de zahăr, papaya, litchi, ananas, cocotieri. Da, trebuie să guști măcar câteva dintre zecile de tipuri de zahăr din trestie pe care le găsești aici. Bineînțeles, și fructele exotice au alt gust când nu sunt de import. Dar romul… simplu, distilat din trestie de zahăr, sau fructat cu arome locale, trebuie gustat. În fiecare zi. Vizitează o distilerie degustă în voie și fă-ți provizii pentru acasă – este un suvenir ideal pentru cei dragi.

Dacă ești mai degrabă pasionat de vin, poți găsi un Shiraz sau un Chardonnay de calitate bună în aproape cu ușurință, deoarece Africa de Sud e aproape. Majoritatea hotelurilor de 5 stele au crame, somelieri și oferă posibilitatea unei degustări de vin – iată o idée pentru o seară rafinată.

Bucătăria creolă îmi amintește cel mai multe de India, with a twist. Dar are și influențe africane și chinezești. Practic, poți fi sigur că toate simțurile tale vor fi intrigate și mesmerizate de gastronomia locală. Iar dacă nu ești fanul condimentelor, află ca majoritatea restaurantelor cu specific internațional sunt la standard europene (cu majoritatea ingredientelor familiar, de import), iar în restaurantele din diferite bucătării specific (tailandeză, libaneză, indiană) respectă toate standardele.

De menționat e că pentru a călători în Mauritius nu ai nevoie de vaccine sau de alte precauții. Apoi, alegerea hotelului e crucială (dacă ai ghinion, poți sfârși la o plajă ca la 2 mai), de aceea îți recomand serviciile unei agenții specializate în vacanțe exotice, precum Eturia. Eu voi reveni în Mauritius în mod sigur. Nu de alta, dar mi-am uitat ochelarii de soare pe marginea piscine hotelului Royal Palm Beachcomber Luxury. Deci nu prea am de ales.

Opera & Socializing

Într-o seară blândă de octombrie, am străbătut aleile presărate cu lumânări din grădina Casei Filipescu Cesianu cu prilejul A Serious Affair – Voice Opera Show, un eveniment organizat de Clubul Rosumovi. Într-un cadru intim și sofisticat, savurând prosecco, am ascultat arii celebre interpretate de soprana Irina Ionescu, acompaniată de Alina Pavalache la pian și de tenorul Alexandru Nagy, acompaniat la pian de Raluca Oatu. Trebuie se recunosc, pereții clădirii în stil belle epoque au oferit o acustică foarte bună pentru un spectacol în aer liber, dar și un setting aristocrat, care a multiplicat fiorii pe care îi oferă oricum opera.

Pure Artistry

În Noaptea Alba a Galeriilor, orașul a fost bântuit de iubitorii de artă, iar una dintre destinații a fost Amway Business Center, care s-a transformat cu această ocazie într-un spatiu alternativ dedicat artei contemporane – Artistry Studio Gallery. Acest proiect cultural inaugurat de Amway România, e dedicat trendsetterilor urbani care își urmează pasiunile. Acolo am admirat lucrările artistei Irina Yahfouf Dragomir, portrete în culori puternice și acide, care-ți îmbie latura fantezistă și opere semnate de Sînziana Coşoianu, autoportrete, ironii urbane și forme simplificate, în stil pop art, ce fac parte din seria Warnings. 

Lansare de carte cu preludiu alternativ

Aseară am fost la lansarea cărții Descoperă-te, semnată Andreea Raicu. Misterul a început încă de la intrarea clubului Interbelic, unde am primit un plic cu instrucțiuni, o mască medicală și o carte de joc – ca în filmele cu societăți secrete. Apoi am coborât la subsol unde am mers printre coridoarele strâmte, cu efecte de lumini, către o cameră lugubră unde o actriță a oferit fără cuvinte o interpretare alternativă foarte reușită ce transmitea emoții raw, precum ura de sine, presiunea de a fi perfectă și tumultul interior, atât de specific feminin. Printre colțurile sinistre erau potretizate și alte păcate, precum vanitatea, obiceiurile nesănătoase sau neglijarea sufletului în favoarea aparențelor. Deși experiența a fost foarte intensă (chiar discutam cu cineva că multe persoane păreau a fi amuzate, din instinct de apărare – negarea e ce mai naturală reacție), totul s-a terminat cu bine, pentru că am luat liftul și am ajuns la lumină, unde era un eveniment cât se poate de glam. “M-am înfometat si m-am chinuit cu cele mai cumplite cure de slăbire în călătoria mea în care căutam perfecțiunea. M-am chinuit cât am putut, atât la interior, cat și în exterior. Este incredibil câte lucruri se schimbă atunci când începi să-ți dai întâlnire cu tine și să te conectezi cu corpul tau: îți apar nenumarate căi, iar ambițiile, care deseori ne împovărează fără sens și nu ne lasă să vedem ce contează cu adevarat, încep treptat să se topească”, spune Andreea Raicu pe blogul ei. Cartea se împarte în trei: sănătate, frumusețe și dezvoltare personală. Și suntem invitate să o citim pentru a afla despre noi. 

Acoperișurile Gasshō-zukuri, din satul Ogimachi Japonia

În Shirakawa-go, în Prefectura Gifu din Japonia, e un sat care pare înghețat in timp, în perioada Edo, pe vremea shogunilor și a samurailor. Ogimachi este patrimoniu UNESCO, iar casele țărănești (denumite minka) vechi de peste 250 de ani au acoperișuri gassho-zukuri, în traducere liberă “mâini împreunate pentru rugăciune”.

Aceste acoperișuri sunt proiectate de așa natură încât unghiurile înguste să nu adune deloc zăpadă deloc în timpul iernilor dure din Japonia. Hoinărind prin acest sat istoric, am făcut multe poze, dintre care nici una reușită (așa e când călătorești cu familia, și nu cu fotografi profesioniști) însă am vizitat o fabrică antică de mătase, casa unui samurai foarte respectat si am mâncat într-un local o supă în care nu știam dacă în farfura mea sunt insecte sau legume. Erau niște legume extrem de ciudate. Dar Japonia e o cu totul altă poveste.

Era frig, iar soarele avea dinți. Cu toate astea, m-am plimbat fără griji pe străzile înzăpezite și mi-am luat înghețată – pentru asta am plătit scump când am ajuns în țară, cu multe zile de gripă. Și mi-am luat suverinuri vrăjite, care îmi păzesc dormitorul de spirite rele. De fapt, mă anunță doar de prezența lor, prin clinchete cristaline. Superb!

Acoperișurile Trulli din Alberobello, Bari, Italia

N-am apucat să admir acoperișurile trulli din Alberobello la apus, așa cum plănuisem, pentru că am ajuns seara. Cînd călătorești, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Să zicem doar că, deși eu eram la volan, cineva a ales un traseu greșit pe GPS, deci am bântuit toată ziua prin Puglia. N-are rost să lămuresc a cui a fost vina, probabil știi cum e cu micile ciocniri din călătorii. Alberobello e patrimoniu UNESCO, zona înfrățită cu  Shirakawa-go, din povestea de mai devreme.

Trulli fascinează atât amatorul de Instagram cât și călătorul de rând prin acoperișurile conice, construite fără nici o soluție de liant. Acoperișurile bizare, conice, sunt pictate cu simboluri magice, păgâne sau religioase (cruci, inimi, stele, semilune etc), la fel și pereții văruiți cu alb. Se spune că denumirea de trulli ar proveni din latinul trulla, care înseamnă cupolă din calcar.

Alberobello e un oraș construit în secret, deoarece contele Andrea Matteo Aquaviva a început construcția încălcând un decret regal, ce presupunea permisiune legală de la Ferdinand de Aragon (deh, erau rude) și bineînțeles, taxe în visteria statului. FYI, acoperișurile au fost cândva albe, dar timpul le-a măcinat culoarea, iar cupolele trulli au sex masculin și feminin (masculii au măcuilii denumite pinakkolo).

Castelul de lut Valea Zânelor, Porumbacu de Sus, Sibiu

Castelul de lut Valea Zânelor pare un loc parcă desprins din poveștile noastre, cu balauri, zmei și zburători. Și deși poate nu-și merită locul alături de  locuri medievale precum Alberobello sau Shirakawa-go, am fost de curând și pot spune că este o capodoperă a arhitecturii fanteziste. Probabil Gaudi ar fi fost mare fan.

Acest castel a fost ridicat recent de meșteri din Maramureș pe baza unei fundații din beton și pietre cu pereți din chirpici, și a izvorât din imaginația lui Răzvan Vasile, un publicitar care a renunțat la București în favoarea Maramureșului. “Tencuiala exterioară este de var și nisip și turnurile sunt din piatră de rău, zidite cu var și nisip. Totul este realizat cu materiale naturale, iar ferestrele şi uşile sunt diferite, fiecare cameră având intrarea sa separată.”, a explicat Răzvan Vasile, pentru casenaturale.org.

Probabil vă întrebați cum e înăuntru. Oh, sunt multe paie și miroase a fân și a poveste. Am înțeles că în curând camerele vor putea fi închiriate și… dacă aș ști unde, m-aș înscrie deja pe lista de așteptare.

Am cunoscut-o pe Oana acum ceva vreme, la lansarea spa-ului din Hilton. Șase ani mai târziu, eram în Bali, beam împreună o cafea și discutam despre beauty și spa-uri  într-o după-amiază caldă și umedă, clătind-mi ochii cu apa turcoaz a Oceanului Indian. Trebuie să spun, Oana Manole este un un guru al domeniului spa care și-a pus amprenta pe unele dintre cele mai originale și mai luxoase spa-uri din țară (Riserva Wine SPA la Ramada Oradea, Essenza SPA Crowne Plaza Bucuresti, Belaqva la Kronwell Brașov, Tisa Spa Olănești, să denumesc doar câteva) și din străinătate. Apoi, pe lângă cariera de consultant SPA, Oana este și instructor de yoga. Și connoisseur în materie de… Bali. De aceea, când am văzut că organizează o vacanță în arhipelagul indonezian sub hashtag-ul #aTasteofBali, pigmentată aventură, relaxare și yoga, mi-am trecut data în calendar. Pentru că promisiunea “cea mai frumoasă vacanță” era irezistibilă. La finalul călătoriei, mi-am aminitit de descrierea inițială și am zâmbit realizând că s-a ținut de cuvânt. A fost cea mai frumoasă vacanță, deja visez să revin. Iată de ce!

1. Plaje paradisiace

Sunt o femeie simplă cu plăceri simple. Vreau apă cristalină, transparentă, turcoaz. Nisip fin. Sunetul valurilor. N-am nevoie de foarte mult să fiu fericită, nu? Am avut parte de aceste lucruri, la care visez tot anul, atât în Kuta cât și în insula Gili. Vacanța e un circuit a locurilor preferate de Oana, și pot spune că are o intuiție excepțională, știe exact unde anume în Bali trebuie să mergi pentru a trăi momente de Instagram, pe care le poți revizita mereu în amintiri. Îmi propun să le revizitez și în realitate.

2. Surf

Surf-ul nu e doar un sport pentru australieni. Teoretic, oricine se poate ridica pe placă pentru a naviga valurile pe propriile picioare. În vacanță am avut parte și de două lecții de surf de la un instructor specializat, foarte haios, priceput  și răbdător. Din păcate, am căzut în prima zi și asta mi-a cam compromis demersul (auch!). Fetele îmi spuneau că trebuie să învăț cum să cad (lol). Tocmai de aceea, vreau să mă întorc neapărat să reiau lecțiile – am nevoie de cel puțin zece. Sentimentul de libertate pe care îl ai atunci când plutești cu valul nu poate fi descris în cuvinte, dar cei care fac asta regulat spun că îți golește complet mintea. Definiția mindfulness-ului.

3. Uleiuri esențiale, răsfăț și masaje balineze

În Bali, masajul este un stil de viață tradițional, nu doar o procedură spa. Îmi povestea un localnic că membrii familiei își fac masaj unii altora aproape zilnic. De aceea, nu e de mirare că toate terapeutele din spa-urile în care am fost erau maseuse de nota zece. În plus, obiceiurile lor (pe care le-am împrumutat și noi în salone) fac din masaj un ritual de vis. Înainte de orice, picioarele sunt spălate cu apă și lămâie în timp ce ești servită cu o băutură răcoritoare și natural, iar parfumul de frangipani îți invadează toate simțurile. Tot Bali-ul miroase a frangipani! Iar masajul balinez… este unic. Și crede-mă, trebuie să vezi cum e atunci când îl face o balineză.

4. Răsărituri și apusuri

Recunosc, în viața de zi cu zi nu prea admir răsărituri, pentru că îmi place să dorm (mult!), însă datorită jet lag-ului, în Bali am prins vreo două. Păsările se întrec în ciripit, o moschee din depărtări te cheamă la rugăciune și insula prinde viață, verde smarald. Totul sub ochii tăi, mirați că atât soarele cât și luna au loc pe cer în același timp. Cât despre apusurile dramatice, înmuiate în roz și purpuriu, pot spune că sunt spectaculoase în fiecare seară și merită savurate pe îndelete lenevind pe plajă, sau în timpul unei ore de yoga. Însă cel mai tare mi s-a lipit de creier un  anumit moment: eram sus, pe speed boat, valurile mă stropeau cu apă sărată dar erau uscate imediat de vânt, soarele se îneca în ocean, iar în boxe răsuna melodia Electric Feel de la MGMT. Electric feel!

5. Alimentație sănătoasă și delicioasă

La un local modest pe o plajă din Badung am aflat că nimic nu se compară cu peștele din ocean pus direct pe grătar, fie că e red snapper sau mahi-mahi. La care se adaugă și fructele de mare, proapete-de-tot. Dar și ananasul, mai dulce decât aș putea vreodată sa-l cumpăr de la noi. Pot spune că am făcut mici excese la acest capitol în Bali, dar nu s-a depus nici un gram, pentru că aceste alimente sunt o sursă curată și sănătoasă de proteine și Omega3. Dincolo de acest aspect, trebuie să menționez că mâncarea e absolut delicioasă în Bali, oriunde ai merge. Oana ne-a ghidat atât către restaurante tradiționale, cât și îl locuri cool, trendy și chiar sofisticate, ce respectă exigențele oricărui mare oraș. Îmi vin în minte un smoothie bar din Badung, o terasă din Gili și multe cafenele din Ubud, ce delectează atât papilele gustative cât și social media.

6. Yoga

În această vacanță, yoga este ingredientul cheie, pentru că practicam aproape  în fiecare zi, cu Oana. Însă am făcut câteva ore și la Yoga Barn din Ubud, una dintre cele mai renumite destinații pentru yogi din întreaga lume. Acolo e un mic paradis sacru, ce capturează esența insulei într-un mod artistic. Se țin clase de Hatha Yoga, Vinyasa Flow, Power, Pranayama, Restorative, Iyengar, Kundalini, Yin & Anusara dar și meditație, terapie prin sunet și ecstatic dance. În urma unei ore de meditație dătătoare de revelații cu Punnu Sigh Wasu, maestru Reiki și vindecător spiritual, am decis să fac o ședință privată cu el. L-am rugat să-mi echilibreze chakrele și am avut o discuție foarte interesantă, dar asta e o altă poveste.

7. O oază de romantism

În Bali, luxul este accesibil, băile sunt în aer liber, pline de vegetație, camerele sunt superbe și piscinele curate. Condițiile au fost foarte bune în toate cele trei locuri în care ne-a dus Oana. Însă mai mult decât atât, am remarcat că ea are talentul de a atrage oameni cu o energie deosebită. Pot spune că tot grupul a fost într-o simbioză perfectă și m-am bucurat să cunosc persoane cu preocupări civice și ecologiste, din exteriorul bulei mele. Însă când am ajuns în Gili, am înțeles de ce Bali e una dintre destinațiile preferate pentru luna de miere. Micuța insulă pare desprinsă din povești: resorturi intime, superb decorate, străzi ornate cu luminițe, ca de sărbătoare, terase idilice la malul mării. Și o plajă de wallpaper. Cred că e unul dintre cele mai romantice locuri în care am fost vreodată!

8. Ofrande, oameni și zei

Bali e exact cum l-am văzut în filmul Eat Pray Love, numai că atunci când imaginile sunt dublate și de emoții, totul capătă o altă dimensiune. Pe de o parte sunt peisajele exotice, de care ochiul meu est-european, de climă temperat-continentală, e complet mesmerizat. Pe de altă parte sunt gunoaiele, pentru că Bali nu are o infrastructură modernă. Apoi, e simplitatea și curățenia farmecului balinez. Copii care adună meduze moarte de pe plajă și sunt într-al nouălea cer jucându-se cu nisip. Vestici zâmbitori, în căutarea spiritualității. Trafic fără reguli, în care nu se întâmplă accidente. Sos sambal. Starbucks. Uleiuri esențiale naturale. Insecte uriașe. Saloane de masaj. Bazaruri. 1000 de zei. Ofrande în fiecare zi, la orice colț. Unele dintre ele conțin și țigări, pentru că balinezii cred că zeii sunt ca noi. Temple și ritualuri sacre. Eternul război dintre bine și rău, în care binele învinge mereu.

9. Inspirație

După cum spuneam, mi-aș dori să mă întorc. Ubud e hub-ul cultural al Bali-ului. Vibrează de viață, diversitate și culoare, ca o piatră prețioasă în mijlocul junglei. Aș vrea să mă dau din nou în celebrul leagăn, să sorb aromata cafea luwak (acea cafea ingerată în prealabil de civeta de palmier), apoi să merg la o oră de meditație la The Yoga Barn. Să revăd galeriile Muzeului de Artă Agung Rai, cu operele care reflectă esența acestei civilizații, de la lanurile de orez la zeii răzbunători. Apoi să scriu pe o bancă în grădina muzeului, alături de o bătrână care schițează, în chinchetele de clopoței ale fetițelor care iau o clasă de dansuri tradiționale. Să citesc nestingherită. Bali e un loc care îți cristalizează gândurile, te reconectează la tine și în același timp îți deschide mintea spre nou, spre inedit.

10. Refresh

Vacanța din Bali s-a întâmplat într-un moment cheie din viața mea. Îmi dădusem recent demisia, eram burnout (voi scrie și despre asta în curând) și indiferent unde aș fi fugit, aveam senzația că port o povară. Mi se terminaseră bateriile. O vacanță nu te poate vindeca, pentru că ne purtăm gîndurile cu noi oriunde am merge, însă ne poate da un refresh. Iar pentru mine, descoperirea acestui loc a fost echivalentă cu reinstalarea Windows-ului pe PC. M-am deconectat complet și mi-am reorganizat prioritațile după o nouă schemă. Iar în vârf, acum tronează visele mele.

Dacă poftești #aTasteofBali, 4 octombrie, Oana Manole pleacă în Bali cu un nou grup, deci stai cu ochii pe ea pentru următoarele vacanțe. Și mai jos, o galerie foto ca preview!

Din moment ce iubesc mobila veche, bijuteriile antice și îmi place să-mi pierd timpul prin muzee, mărturisesc că, dacă am de ales, prefer să stau într-un hotel îmbibat de istorie decât într-unul ce strălucește ca o monedă nouă, perfect izolat de geamuri care nu se deschid, cu temperatură controlată și parfum constant. Nu e o forma de nostalgie și nici nu mă visez prințesă (zâna, da), însa am o fascinație pentru estetici opulente, din vremuri în care totul era facut manual de maieștri iscusiți – cărămida, lemnul și marmura păstrau ceva din sufletul omului care le oferea formă și scop.

Domeniile artistocrate transformate în hoteluri despre care urmează să-ți povestesc îmbina tradițiile fostei nobilimi locale cu patina elegantă a istoriei, dar beneficiază și de facilitați moderne, precum spa, terenuri de golf, servicii impecabile și orice altceva ar mai putea nevoie un membru al jungle urbane.

Villa D’Este, Italia

Villa D’Este este, fără doar și poate, unul dintre cele mai spectaculoase locuri pe care le-am văzut vreodată. Situată în Cernobbio, pe malul Lacului Como, vila (care de fapt e un castel impresionant cu gradini ce ocupă peste 10 hectare de teren) a fost construita in 1568, iar pentru a-i admira arhitectura, statuile și grădinile imperiale pe îndelete, probabil ți-ar lua o zi întreagă. A fost locul preferat de joacă pentru aristocrația medievală, iar în 1873 a fost transformată în hotel.

Interioarele plușate ce îmbie la atingere, simetria detaliilor, lumina razelor mediteraneene reflectate în cristale și oglinzi, obiectele de mobilier pictat (dar nelăcuit) și chipurile din portretele ce decorează pereții, care te privesc din negura secolelor… toate sunt imagini care mi s-au păstrat vii mult timp după vizită. Dar ce mi-a rămas întipărit în minte, dincolo de grandoarea intimidantă a designului renascentist, e mireasma belșugului de flori, ciripitul păsărilor și adierea verde a Lacului Como în timp ce-mi savuram cafeaua de dimineață. Apoi, bineînțeles, hotelul de cinci stele are și piscină, centru de wellness sau terenuri de golf, însă cui i-ar arde de asemenea lucruri când are la dispoziție niște grădini superbe, în care se poate rătăci de placere.

Schlosshotel Münchhausen, Germania

Deși nu egalează Villa D’Este (în strălucire sau în dimensiune), castelul Münchhausen a fost construit doi ani mai târziu, la 1570. Însă acolo am decoperit o emoție medievală pură, invocată de pasaje secrete (de care mai văzusem doar în jocuri), coridoare joase, scări spiralate și pereți cu aspect nefinisat ce duc către încăperi contrastante, saloane luxoase cu tavane înalte, pictate, și cu șeminee medievale. Din păcate, am vizitat hotelul într-o lună înghețată și nu am putut admira grădina renascentistă proiectată geometric în toată splendoarea ei. Încadrată de sculpturi și pigmentată de fântâni ascunse, parcul și oranjeria l-au impresionat chiar și pe Petru cel Mare cand a vizitat castelul.

Inițial am crezut că acolo a fost locul în care își depăna poveștile faimosul Baron de Münchhausen, a cărui predilecție către exagerarea faptelor a devenit legendară, dar se pare că acest castel a aparținut unui stră-stră-moș de-al său. De fapt, nu mă pot chiar învinui, la intrarea în localitate era o mascotă a faimosului personaj (probabil nu întamplător), deci am facut conexiunea în mod inconștient (deși puteam și eu să verific). Dar nu am nevoie neaparat de acel gen de marketing pentru a aprecia hotelul mediaval de cinci stele, care e absolut ravisant. Unul dintre cele două restaurante de care dispune are o stea Michelin – deci da, mâncarea e excelentă, iar în atmosfera idilică creată de decorul somptuos și de zgomotul lemnelor care pocnesc în cămin poți citi o carte bună, sau poți savura o prăjitură delicioasă alături de un digestiv… ceea ce am și facut. Dar, după o vreme, m-am retras la spa să mă relaxez cu un ceai verde. După cum spuneam, era o lună înghețată.

Tylney Hall, Anglia

In 1561 a fost constuit Tylney Hall din Hampshire (in apropierea Londrei), deci ar fi fost cel mai vechi amplasament din experiența mea, însă artistocrații care l-au deținut de-a lungul timpului au avut o viziune destul de radicală asupra renovării, au demolat și au construit, însă s-a pastrat în forma actuală din 1898. Clădirea (pe care aș compara-o cu un conac mai mare) a jucat rol de spital în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, apoi a servit ca școală pana in ’84, când a devenit un hotel de patru stele ce îmbină tradițiile british cu facilitățile moderne. Poate e influența britanica, istoria sau decorul locului, dar îmi pare exact acel gen de mediu în care poveștile cu stafii sau scenariile lui Aghata Christie se trezesc la viață. Iar asta m-a făcut să adorm destul de greu.

Tulburarea mi-a fost complet nejustificată, pentru că ziua e un loc vesel! Grădina, care se întinde pe 26 de hectare, cuprinde un lac și un parc plin de vietăți simpatice, de la rațe sălbatice la veverițe. După o plimbare de agrement, vei observa terenul de tenis, de golf, pistele pentru jogging și ciclism… Dar îți recomand o partidă de croquet – acest joc e mai distractiv și mai incitant decât ai putea să-ți imaginezi.

Trebuie să închei povestea menționând că încă nu am ajuns să vizitez castelele de pe Valea Loarei si nici pe cele de pe Valea Rinului (deci nu am o părere avizată), însă locurile despre care ți-am povestit îsi merită fiecare cuvințel pompos pe care l-am așternut.

E o chestie pe care trebuie să o trăiești. Fie că te afli acolo de 15 minute sau de 15 ani, acest loc are darul de a te face să simți că ești o parte din el.

Da, îmi doream să vizitez The Big Apple, însă părerile pe care le-am auzit au fost împărțite. Unii spuneau că e foarte zgomotos, că munții din saci de gunoi și șobolanii strică toată atmosfera, alții mărturiseau că au o relație cu acest oraș ce pendulează între dragoste și ură. Și mai sunt și cei îndrăgostiți de farmecul newyorkez, ce simt o adorație pe care nu o pot reda obiectiv, în propoziții cu subiect și predicat.

Eu aveam să aflu că fac parte din cea de-a treia categorie, care se lipește ca o piesă de Lego de vâltoarea, diversitatea și de energia acestui loc. M-am contaminat din momentul în care am ajuns în Times Square și am contemplat culorile și geometria străzii, mișunând prin fluxul de oameni (care grăbiți, care turiști) în timp ce din boxele unui magazin răsuna Sabotage de la Beastie Boys. Iar după două zile de plimbări prin locurile iconice (pe care le știu grație pop culture), de vizitat obiective și de zgâit la zgârie nori, m-a lovit depresia. Where have you been all my life?! M-a încercat un sentiment de irosire. De ce nu am trăit toată viața aici? 

Trebuie să menționez că Strabucks are exact același gust în București ca și în New York. Cu excepția că în SUA, când îți nimerește cineva numele corect pe pahar, este o sărbătoare. Al meu a variat de la Levany la Nania (!), iar când intr-o zi când am văzut că un baiat asiatic nu pocise Lavinia, m-am simțit extrem de specială. Apoi, cu Caramel Macchiato în mână, am bătut drumurile, pe lângă vitrinele festive de pe 5th Avenue, la bradul de la Rockefeller Center (care e mult mai grandios în filme) și prin agitația și cozile de pe Broadway. Apropo, nu am avut nici o problemă să traversez străzile printre pâlcurile compacte de oameni – copilăritul în București te pregătește pentru toate vicisitudinile vieții.

De muzee nu prea am avut timp, dar îmi doream să văd The Frick Collection, o colecție de artă găzduită într-o casă superbă de la 1913, ce cuprinde multe lucrări renumite – care-mi sunt familiare din cărți de istorie și din albume de artă. Apoi, am petrecut o zi de neuitat la Museum of Modern Art, unde m-am lăsat hipnotizată de stelele lui Van Gogh, am văzut cum se topește timpul în viziunea lui Dali, am admirat nuferii lui Monet, m-a străpuns frumusețea crudă a lucrărilor Fridei și am înțeles într-un final de ce pattern-urile lui Pollock sunt atât de hipnotizante. Apoi, am descoperit fotografia lui Lee Friedlander, care făcea acest gen de poze cool în urmă cu 30 de ani.

Toate ca toate, însă aproape mi-au dat lacrimile când am văzut puritatea formelor sculpturilor lui Brancuși. Și când mă gândesc că a vrut să le doneze pe toate statului român (comunist), care nu le-a acceptat. Dar nu-i nimic, pentru că astfel, Brâncuși nu e doar al nostru. Dovadă o face si faptul că stilul câmpenesc cu accente pariziene cu care s-a remarcat sculptorul a inspirat recent și designerul japonez Yohji Yamamoto în prezentarea FW2017.

Ah, dar muzicalurile! Spectacolele din New York sunt senzaționale! Așa se explică și longevitatea acestor show-uri, dar și cozile interminabile din fiecare seara. Am fost la Chicago (care nu e de mirare că mi-a plăcut la nebunie, doar știu fiecare vers din ecranizarea cu același nume), și pot spune că scena bate filmul. Apoi, am văzut Phantom of the Opera, un muzical al cărui interpretare, efecte și magie… m-au lăsat fără cuvinte. Nu e nimic de povestit, dar totul de văzut. Am avut norocul în intervalul în care am fost acolo să se joace și Dangerous Liasons, una dintre poveștile mele preferate (monologul lui Glen Close din filmul cu același nume e de genial) și m-a surprins că într-o piesă de epocă o femeie de culoare juca rolul unei aristocrate – charming!

Trebuie să recunosc că nu am fost la fel de încântată de Metropolitan Opera, unde am văzut Nabucco. Nu mă înțelege greșit, arhitectura este grandioasă, iar interpretarea a fost impecabilă. Însă faptul că locul e atât mare afectează acustica, iar marea de oameni e foarte greu de strunit și de reașezat, chiar dacă pauza e mai lungă. De fapt, scara acestei clădiri îți dă un feeling de industrial și te face să-ți fie dor de operele intime de pe bătrânul continent. La fel și servitul șampaniei din pahare de plastic. Și atunci am realizat: sunt (est) europeană până în măduva oaselor.

Bineințeles, am făcut și un tur al orașului cu autocarul. De fapt doua: o zi Uptown și o zi Downtown. Și abia atunci mi-am dat seama cât de mare e New York-ul, pe care nu l-aș numi neapărat orașul care nu doarme (cine spune asta, nu a fost încă la București), ci mai degrabă orașul unde găsești de toate pentru toți. Spre finalul acestui sejur, care a fost un roller coaster de emoții (de la depresie la exaltare, de la agonie la extaz) am conchis că, spre exemplu, mâncarea e mult mai bună la noi. Vreau să mă gândesc la alte inconveniente, dar nu îmi vin în minte. Cert e că m-am îndrăgostit de acest oraș și pentru că mi-am dedicat tot timpul activităților turistice. Și mă gândesc că dacă mi-aș împărți viața între birou, ecrane LCD și un apartament (probabil în Brooklin, ținând cont de cum e remunerat scrisul worldwide) poate nu ar fi la fel de fun să trăiesc acolo, precum e pe plaiuri dâmbovițene. Poate nici nu voi afla.

Din toată povestea, poate cel mai mult m-a impresionat acest porumbel. Era singura pasăre ce cuteza să reziste vântului din vârful Epire State Building. Dar nu părea să-i pese, sau să dorească să se cuibărească. Privea orașul în toată măreția lui, deranjat doar de flash-urile telefoanelor turiștilor din care făceam și eu parte, care-si doreau o poza artistico-romantică pentru Instagram. Privindu-l cu atenție, am observat că la piciorul pe care-l ținea ascuns avea o tumoră imensă. Și mi-am dat seama că o poză nu face cât 1000 de cuvinte, nu și pentru cei ce nu le au. Probabil zburase acolo sus pentru a-și lua “la revedere” de la New York.

Mai mult decât atât, fiecare loc în parte îmi solicită alt tip de ținute, în funcție de ocazii, activități, vreme… Sunt atâtea variabile! Drept urmare, am ajuns să fiu foarte selectivă, dar în același timp prevăzătoare, cu ce aleg să îmi pun în bagaj. Și pot spune că printre lucrurile fără de care nu (mai) plec se numără: o carte bună, variante mini ale tuturor cosmeticelor necesare, cremă cu protecție UV (indiferent că plec la plajă sau într-un city break), laptop (pentrucă nu se știe niciodată când se ivește ceva urgent de scris), bigudiuri calde (da, trebuie să știu că-mi pot realiza de una singură o coafură perfectă oriunde/oricând).

Pe această listă scurtă s-a adăugat de curând și aparatul cu aburi pentru călcare verticală de la Philips. De când am primit în teste acest steamer, nu m-am mai putut despărți de el. OK, eu aveam deja acasă un steamer mare, comandat de la Teleshopping – deci nu pot spune că sunt o novice în tainele călcatului vertical. Dar aparatul Philips este mult mai mic, deci portabil, și, spre surpriza mea, e la fel de puternic precum cel vechi, care are dimensiunea unui aspirator. Iar acum îl iau cu mine peste tot! Steamerul nu înlocuiește aparatul de călcat clasic, dar trebuie să recunoaștem că, oricât de ordonate ar fi fost fost împachetate (cu tehnici învățate de pe Youtube), hainele tot nu arată impecabil odată ce au fost îndesate în bagaj. În plus, cu aparatul de călcare vertical poți netezi extrem de ușor cutele hainelor delicate, din material fine, precum mătase, vâscoză și voal, care oricum sunt primele care se șifoneză. E minunat pentru retușuri de ultim moment!

Cel puțin asta e recomandarea pe care am primit-o de la Philips. Dar, sinceră să fiu, sunt multe haine care, atunci când sunt uscate pe umeraș capătă o formă decentă, și le netezesc un pic doar cu steamer-ul înainte de e le purta – deci sar complet etapa călcatului clasic. Iar asta e valabil în special pentru cămășile fine și rochiile vaporoase sau cu volane, fie că sunt de plajă sau de ocazie. Aparatul de calcat vertical portabil este comod de folosit datorită designului ergonomic şi compact. Trebuie doar să apeși declanșatorul și poți netezi cutele rapid, folosind aburul continuu. Acest abur și dezinfectează, iar în plus, are capacitatea de a îndepărta mirosurile neplacute din haine. Bazat pe tehnologie cu abur 100%, steamerul nu afectează materialul și nu necesită folosirea unei mese de calcat – ai nevoie doar un umeraș, care poate fi agățat oriunde!

*Așadar, dacă îți dorești aparatul pentru călcare verticală de la Philips, trebuie să lasi un comentariu la acest articol în care să spui ce haine de vară dificil de călcat ai în garderobă.

Câștigătorul va fi selectat cu ajutorul site-ului www.random.org și va fi anunțat pe 29 iulie pe pagina de Facebook Beautiful Inside&Out.

Probabil ai auzit că Bodrum e una dintre cele mai populare destinații de detoxifiere din colțul nostru de lume. Asta se datorează lui Muhammet Gurk, care acum aproape 10 ani, inspirat de programele de detox din țările exotice, a dezvoltat acest concept în mai multe centre de pe coasta Turciei. Anii au trecut, iar Bodrum a ajuns să fie frecventat pentru detoxifiere de celebrități precum Kate Moss, Nicole Kidman, Salma Hayek, Camilla Parker-Bowles și Bill Gates. (Recunosc, când l-am cunoscut pe Muhammet, mi s-a părut puțin intimidantă această realizare pentru că avem vârste apropiate).

După încă o bucată de vreme, Muhammet a întâlnit-o pe Alina Spinean, un tânăr medic nutriționist care era la Bodrum pentru o cură de detox. S-au îndrăgostit, iar Muhammet a decis să înceapă o familie alături de Alina. S-a creștinat (acum se numește și Petru), s-a mutat în România, s-a căsătorit cu medicul nutriționist, au făcut un copil și au fondat Atasagon Detox&Wellbeing Center. Și astfel am ajuns să avem în România un centru de detoxifiere ca-n Bodrum.

Pe lângă know how-ul său în domeniu, Muhammet l-a adus din Turcia pe Mustafa Ayca, un specialist în prepararea sucurilor detox, și pe Kutay Toga, maestru in meditație Zen și Life Coach. Pentru că detoxifierea nu înseamnă doar oferirea unei pauze sistemului digestiv cu ajutorul sucurilor și eliminarea toxinelor din colon și piele, ci e și o curățare a gândurilor, a emoțiilor și a întregului organism. E ca un restart pentru toate funcțiile care ne alcătuiesc!

Am fost la Brașov în urmă cu câteva săptămâni și am încercat un program de patru zile Master Detox. În primă fază se fac analize, pentru a se stabili un program de detoxifiere în funcție de particularitățile fiecăruia, și se fac măsurătorile corporale. Apoi se recomandă un program de hrană (juicing sau raw diet) și se începe detoxifierea propriu-zisă. Pot spune că Atasagon e un centru care reunește aproape toate terapiile pe care le-am încercat vreodată (fie că vorbim de relaxare, wellness, sănătate sau detoxifiere) de la tratamente pentru piele, injectarea cu ozon, meditație Zen, hammam, saună umedă și uscată, presopunctură, masaj balinez, hidrocolonterapie cu clorofilă și probiotice… Și lista ar putea continua.

Pentru că la Atasagon nu ai timp să te gândești la plăceri interzise în timpul detox-ului, ci îți dedici zilele în întregime deconectării, curățării trupului și a minții, răsfățului și relaxării. Mai multe detalii despre Atasagon vei găsi în galeria foto, dar pentru a ști totul despre facilități și terapii, îți recomand să vizitezi site-ul www.atasagon.ro. Și vei înțelege de ce acest centru are sloganul: Making health your habit.

Am cules un clip video cu fondatorii Atasagon Detox & Wellbeing Center de pe www.biancanutu.com.

1. Grădina japoneză din Herăstrău

Au înflorit cireșii din grădina japoneză! Dacă nu știai, avem așa ceva în Herăstrău, aproape de intrarea de la Arcul de Trimf. A fost amenajată cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România și a Fundației Comemorative a Expoziției Mondiale Japoneze. Acolo poți să practici hanami (privitul florilor, în japoneză) sau te poți învârti printre cireși ca Chiyo, din filmul Memoriile unei gheișe.

2. Shiseido Spa

Dacă ai chef de leneveală, te poți bucura de o după-amiază japoneză la Shiseido Spa, din cadrul Stejarii Country Club. Decorul zonei de relaxare și a întregului spa, muzica, modul în care e servit ceaiul… toate aceste elemente te vor teleporta în Japonia. Trebuie să admiri (și să atingi, când nu se uită nimeni) kimono-urile vintage care decorează pereții încăperilor – sunt superbe!

3. Tot Shiseido

Dacă tot treci pe acolo, îți recomand și un ritual facial cu produse Shiseido, realizat de Alina Agache, kinoterapeut la Stejarii Country Club. E extrem de talentată și te va relaxa de la prima atingere. Eu folosesc Shiseido în mod curent, pentru că am credința fermă că japonezii știu cel mai bine cum stă treaba cu îngrijirea pielii. OK, poate exagerez cu generalizarea, dar gândește-te că femeile nipone au în cultura lor un ritual de îngrijire a tenului din 5 (chiar și 6-7-8) pași, și arată extrem de tinere, la vârste la care noi suntem deja numite doamne.

4. Japan Stone Spa

Dacă îți dorești o alternativă mai intimă, îți recomand alt spa de inspirație japoneză, din zona 1 mai. Japan Stone Spa a fost fondat de Antoaneta Manea (pentru prieteni, Betty) care a lucrat în Japonia ca estetician timp de un deceniu până să pună bazele acestui proiect. Dată fiind experiența ei, nu e de mirare că toate ritualurile respectă rigorile nipone, sau că locul e amenajat în mare parte cu elemente comandate din Japonia. Îți recomand un tratament facial tradițional, cu excremente de privighetoare (trust me), sauna japoneză și un ceai servit pe terasa verde.

5. Kanpai Bistro

Deja avem câteva  restaurante japoneze în București, dar dacă ai poftă de un sushi delicios, pregătit de un chef japonez, îți recomand să vizitezi (sau să comanzi de la) Kanpai Bistro. Bucatele japoneze au foarte multă artă, și știu asta pentru că am urmat un curs de gătit care m-a convins că mai bine mănânc sushi de-a gata. Dar în urma recomandării unei colege am fost la Kanpai, și pot spune că îi sunt recunoscătoare pentru sugestie.

6. Expoziția „Shunga. Arta erotică a stampelor ukiyo-e” de la Artmark

Până joi, 21 aprilie, când va avea loc licitația, poți admira la Artmark o colecție fascinantă de stampe Ukiyo-e, lucrări interzise în Japonia secolului XX, care au  inspirat artiști precum Toulouse-Lautrec, Beardsley, Rodin sau Picasso. Școala de artă Ukiyo-e este recunoscută pentru opere denumite shunga (“imaginile primăverii”, un eufemism pentru sex) și vei admira lucrările artiștilor Utamaro, Hokusai și Kunisada, care vor fi prezente și la licitație. Dacă te gândești la achiziții, află că prețurile de pornire încep de la 250 – 300 euro și pot ajunge până la 900 euro.

7. Piercing

Am înțeles de când eram (mult prea) mică faptul că japonezii sunt altfel, de când am găsit prin casă Rogojina de rugă a cărnii, o carte de Qing Yin Xiansheng. Nu, nu ți-o recomand (deși e o metaforă fantastică pentru contrastul dintre umanitate și instinct), ci te invit să citești Murakami. De data asta nu Haruki (care e deja pop culture), ci Ryu Murakami. Vei parcurge paginile cărții Piercing într-o singură după-amiază, care te va transpune în mintea unui străin. Doar atât îți zic. Eu mă întreb doar cui i-am împrumutat-o, n-o găsesc nicăieri.

8. Machiaj de gheișă

În acest sezon, Margiela ne-a propus un machiaj care amintește de tenul pal, pudrat cu făină de orez, al gheișelor. Nu știu dacă acest look te caracterizează, dar poți să-l încerci, just for fun! Alături de un pahar cu sake.

9. Cei șapte samurai

La sfârșitul celor 3 ore, vei fi foarte fericită că te-ai uitat la acest film clasic, din anii ’50, îți va alimenta fascinația pentru cultura japoneză și te va convinge să le povestești despre Cei șapte samurai și prietenilor. Îți recomand să-ți continui seara cu filmul Shutter (nimeni nu face horror mai bine decât japonezii), sau, dacă ești gamer, cu oricare dintre jocurile Fatal Frame.

10. Istoria japoniei
 
Nu m-am mai amuzat așa copios demult! Cu clipul de mai jos, vei vedea istoria Japoniei compilată în 9 minute, și vei muri de râs :).

La poalele muntelui Postăvaru, chiar vis-a-vis de pârtia principală din Poiana Brașov, vei zări Teleferic Grand Hotel http://telefericgrandhotel.ro un hotel exclusivist deschis în anii ’70, care, după o perioadă de pauză, a fost renovat și modernizat în urmă cu câțiva ani. Despre ospitalitatea acestui loc, priveliște, confort, bucătărie și despre atenția minuțioasă la cele mai mici detalii aș putea să povestesc mult și bine (de fapt, chiar am făcut-o în galeria foto). Dar, ca orice beauty editor, trebuie să mărturisesc că experiența de spa e cea care mi-a rămas cel mai pregnant în minte după ce am petrecut un weekend la Teleferic.

Am ajuns seara târziu, când deja se întunecase, și după ce m-am cazat și am băut un pahar de prosecco, m-am schimbat în halat. Cu ultima fărâmă de energie care îmi rămăsese în urma ultimului deadline, m-am îndreptat spre zona de spa. Știi, indiferent cât de obositoare sau de solicitantă mi-ar fi fost săptămâna, înotul și câteva minute de saună mă relaxează atât de mult, încât orice își pierde din importanță.

De când am deschis ușa, m-a cuprins o toropeală dulce și caldă, iar când am dat cu ochii de piscină, am abandonat turul spa-ului în favoarea unor ture de bazin. Vezi, acest gen de entuziasm de nestăvilit e cel care m-a făcut când eram mică să sar într-o piscină goală și să îmi rup călcâiele – n-o să uit în veci cum mergeam prin casă cu ghipsurile înfipte în platforme de Spice Girls. Și mă felicit mereu că nu mi-am pierdut acest avânt de-a lungul anilor, în pofida vicisitudinilor, pentru că altfel mi-aș refuza multe clipe frumoase! Ce vreau să spun e că piscina era plină, iar apa era caldă și primitoare.

După o vreme de bălăceală (a se citi bras combinat cu plută) am vizitat, pe rând, sauna uscată, sauna umedă și pe cea cu infraroșu, care are proprietăți detoxifiante și puterea de a topi grăsimea viscerală (din jurul organelor). Am făcut doar pauze mici de dușuri, pentru a-mi regla temperatura corpului. Iar după aceea am dat cu ochii de jacuzzi-ul exterior! Mi-am asumat faptul că trecerea de la aerul de saună la cel de munte mă va trezi din amorțeală, mi-am luat halatul pe mine și am strâns din dinți câteva secunde, până am intrat în apa cu bule care face hidromasaj. Pot spune că nu am regretat decizia, pentru că atunci când privești luna plină dintre munți, prin aburul cald din jacuzzi, totul capătă o altă perspectivă. Apoi, ghici ce s-a întâmplat?! A început să ningă cu fulgi mari și pufoși, care se topeau înainte de a-mi atinge pielea. Wow! Nu m-aș fi așteptat la zăpadă în martie, dar a fost un episod scurt, ca un vis.

Reveria a fost întreruptă de un terapeut care m-a anunțat că mă așteaptă la masaj. M-am ambalat imediat și l-am urmat cu rugămintea de a-mi face o combinație de masaj de relaxare cu unul anticelulitic, acolo unde e cazul. Am fost foarte inspirată să cer asta, pentru că, dacă ar fi fost o terapie strict pentru răsfăț tactil, aș fi adormit de tot pe masă, mirosind a ulei de trandafiri. Și nu garantez că ar mai fi reușit cineva să mă deranjeze până dimineață.