Din moment ce iubesc mobila veche, bijuteriile antice și îmi place să-mi pierd timpul prin muzee, mărturisesc că, dacă am de ales, prefer să stau într-un hotel îmbibat de istorie decât într-unul ce strălucește ca o monedă nouă, perfect izolat de geamuri care nu se deschid, cu temperatură controlată și parfum constant. Nu e o forma de nostalgie și nici nu mă visez prințesă (zâna, da), însa am o fascinație pentru estetici opulente, din vremuri în care totul era facut manual de maieștri iscusiți – cărămida, lemnul și marmura păstrau ceva din sufletul omului care le oferea formă și scop.

Domeniile artistocrate transformate în hoteluri despre care urmează să-ți povestesc îmbina tradițiile fostei nobilimi locale cu patina elegantă a istoriei, dar beneficiază și de facilitați moderne, precum spa, terenuri de golf, servicii impecabile și orice altceva ar mai putea nevoie un membru al jungle urbane.

Villa D’Este, Italia

Villa D’Este este, fără doar și poate, unul dintre cele mai spectaculoase locuri pe care le-am văzut vreodată. Situată în Cernobbio, pe malul Lacului Como, vila (care de fapt e un castel impresionant cu gradini ce ocupă peste 10 hectare de teren) a fost construita in 1568, iar pentru a-i admira arhitectura, statuile și grădinile imperiale pe îndelete, probabil ți-ar lua o zi întreagă. A fost locul preferat de joacă pentru aristocrația medievală, iar în 1873 a fost transformată în hotel.

Interioarele plușate ce îmbie la atingere, simetria detaliilor, lumina razelor mediteraneene reflectate în cristale și oglinzi, obiectele de mobilier pictat (dar nelăcuit) și chipurile din portretele ce decorează pereții, care te privesc din negura secolelor… toate sunt imagini care mi s-au păstrat vii mult timp după vizită. Dar ce mi-a rămas întipărit în minte, dincolo de grandoarea intimidantă a designului renascentist, e mireasma belșugului de flori, ciripitul păsărilor și adierea verde a Lacului Como în timp ce-mi savuram cafeaua de dimineață. Apoi, bineînțeles, hotelul de cinci stele are și piscină, centru de wellness sau terenuri de golf, însă cui i-ar arde de asemenea lucruri când are la dispoziție niște grădini superbe, în care se poate rătăci de placere.

Schlosshotel Münchhausen, Germania

Deși nu egalează Villa D’Este (în strălucire sau în dimensiune), castelul Münchhausen a fost construit doi ani mai târziu, la 1570. Însă acolo am decoperit o emoție medievală pură, invocată de pasaje secrete (de care mai văzusem doar în jocuri), coridoare joase, scări spiralate și pereți cu aspect nefinisat ce duc către încăperi contrastante, saloane luxoase cu tavane înalte, pictate, și cu șeminee medievale. Din păcate, am vizitat hotelul într-o lună înghețată și nu am putut admira grădina renascentistă proiectată geometric în toată splendoarea ei. Încadrată de sculpturi și pigmentată de fântâni ascunse, parcul și oranjeria l-au impresionat chiar și pe Petru cel Mare cand a vizitat castelul.

Inițial am crezut că acolo a fost locul în care își depăna poveștile faimosul Baron de Münchhausen, a cărui predilecție către exagerarea faptelor a devenit legendară, dar se pare că acest castel a aparținut unui stră-stră-moș de-al său. De fapt, nu mă pot chiar învinui, la intrarea în localitate era o mascotă a faimosului personaj (probabil nu întamplător), deci am facut conexiunea în mod inconștient (deși puteam și eu să verific). Dar nu am nevoie neaparat de acel gen de marketing pentru a aprecia hotelul mediaval de cinci stele, care e absolut ravisant. Unul dintre cele două restaurante de care dispune are o stea Michelin – deci da, mâncarea e excelentă, iar în atmosfera idilică creată de decorul somptuos și de zgomotul lemnelor care pocnesc în cămin poți citi o carte bună, sau poți savura o prăjitură delicioasă alături de un digestiv… ceea ce am și facut. Dar, după o vreme, m-am retras la spa să mă relaxez cu un ceai verde. După cum spuneam, era o lună înghețată.

Tylney Hall, Anglia

In 1561 a fost constuit Tylney Hall din Hampshire (in apropierea Londrei), deci ar fi fost cel mai vechi amplasament din experiența mea, însă artistocrații care l-au deținut de-a lungul timpului au avut o viziune destul de radicală asupra renovării, au demolat și au construit, însă s-a pastrat în forma actuală din 1898. Clădirea (pe care aș compara-o cu un conac mai mare) a jucat rol de spital în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, apoi a servit ca școală pana in ’84, când a devenit un hotel de patru stele ce îmbină tradițiile british cu facilitățile moderne. Poate e influența britanica, istoria sau decorul locului, dar îmi pare exact acel gen de mediu în care poveștile cu stafii sau scenariile lui Aghata Christie se trezesc la viață. Iar asta m-a făcut să adorm destul de greu.

Tulburarea mi-a fost complet nejustificată, pentru că ziua e un loc vesel! Grădina, care se întinde pe 26 de hectare, cuprinde un lac și un parc plin de vietăți simpatice, de la rațe sălbatice la veverițe. După o plimbare de agrement, vei observa terenul de tenis, de golf, pistele pentru jogging și ciclism… Dar îți recomand o partidă de croquet – acest joc e mai distractiv și mai incitant decât ai putea să-ți imaginezi.

Trebuie să închei povestea menționând că încă nu am ajuns să vizitez castelele de pe Valea Loarei si nici pe cele de pe Valea Rinului (deci nu am o părere avizată), însă locurile despre care ți-am povestit îsi merită fiecare cuvințel pompos pe care l-am așternut.